luni, 29 octombrie 2007

Idei in diablog: Societate omogena vs. societate multiculturala

Preluam un excelent scurt eseu, un strop de idealism inter-etnic transilvan, as spune (100% in spiritul promovat de noi aici la Phoenix Transilvania), scris de Mezei Nelli (de care veti mai auzi in curand aici la noi :-)). Postul e foarte putin editat fata de varianta originala. Comentariile cititorilor nostri sunt desigur binevenite.


Dac-ar trebui să aleg între o societate omogenă şi una multiculturală (Ţara Secuilor versus Cluj, Moldova versus Transilvania, Ungaria versus România, Spania versus Germania, Bolyai versus Babeş-Bolyai), aş alege-o pe cea multiculturală. Ideea mi-a venit dintr-un blog maghiar din Ungaria, unde se discuta despre discursul politic maghiar, cu întrebarea de ce oare se poate discuta orice între maghiari atâta vreme cât politica nu intră în discuţie. Dar haideţi să lăsăm politica din Ungaria pentru altă dată.

A şti mai multe limbi, a cunoaşte mai multe culturi, a vedea problemele din mai multe perspective, eu personal le consider un avantaj. Vorbesc patru limbi, scriu şi citesc încă trei şi am de gând să mai învăţ câteva. E o experienţă total diferită să-i citesc în limba originală pe Joseph Heller, Salman Rushdie, Pablo Neruda, Gabriel Garcia Marquez, sau să am acces la boom-ul cultural-ideologic din România. Consider un avantaj faptul că m-am născut la Cluj şi că din copilărie am învăţat în paralel trei limbi. Acesta este multiculturalismul transilvan, pentru care nu aş pleca definitiv din ţară în nici un fel. Din când în când stau şi mă mir: clujenii români au exact aceleaşi oportunităţi. Au în jurul lor o societate bilingvă. Dincolo de mofturile "marilor români", care consideră că e o ruşine să te apleci asupra chestiunilor minoritare, nu consideră ei oare oportunitatea de a cunoaşte o cultură şi limbă diferite, dar legate în atât de multe multe privinte de ale lor? Tot respectul pentru cei care, împotriva valului naţionalist, le-au învăţat. Idealul meu ar fi ca la Cluj, în şcolile cu limba de predare română, să fie posibil a alege ca opţională şi limba maghiară, ca limba română să fie considerată o limbă străină pentru maghiari, aşa cum este orice limbă străină-- căci nici un maghiar nu se naşte cu limba română perfect însuşită-- şi să fie predată astfel, pentru o mai mare eficienţă, ceea ce este în interesul ţării. Nu cred c-ar avea cineva împotrivă, cu excepţia "gurilor mari" şi a politicienilor. Omul de rând se uită la eficienţa lucrurilor, şi dacă are nevoie, învaţă fiecare limbă. Trăiesc într-un sat bilingv: toată lumea, inclusiv cei noi veniţi români au învăţat câte ceva, şi chiar sunt din cei care vorbesc foarte bine ungureşte, pentru că le este de folos. Copiii la şcoală vorbesc ambele limbi, şi se exprimă din copilărie aproape perfect în ambele.

Problema mea principală cu societatea omogenă este că se subînţelege o cultură şi istorie uniformă, rădăcini care sunt uniforme, dar adevărul este că acest mit al istoriei uniforme nu există. Fiecare are o istorie personală şi îşi priveşte propria sa istorie într-un mod aparte (ei bine, este vorba de cei care au depăşit manualele şcolare). Uniformitatea trecutului şi modul de a privi în mod uniform este un mit tipic naţionalist, care, printr-o istorie presupusă uniformă, ajunge la implicaţia că toţi suntem la fel, gândim la fel; cine e diferit, e trădător. Intr-o societate omogenă e mult mai uşor să apelezi la interese aşa-numite "publice": să demonizezi faptul că individul are propriul său interes, să pui comunitatea şi nu individul pe primul loc, să afirmi că nu întotdeauna cele două interese sunt suprapuse. Intr-o societate omogenă e foarte uşor să neglijezi interesele individuale faţă de cele publice, oricare ar fi "interesul public" şi oricine l-ar defini.

Intr-adevăr, nu-mi place să fiu o cărămidă, nu-mi place să fiu o rubrică statistică între ceilalţi, în statisticile celor care creează comunităţi artificiale deasupra capetelor oamenilor. Am o dorinţă irezistibilă de-a sta deoparte, privind opiniile celorlalţi in mod critic; îmi asum dreptul de a-mi exprima dorinţele şi ideile în diablog, de a-mi forma opinia-- chiar dacă opinia independentă este o iluzie--şi, îmi revendic dreptul de a-mi schimba opinia.